Nu, sa nu credeti ca neaparat m-a napadit nostalgia, de fapt nici nu stiu ce sentiment am cand vorbesc sau aud vorbindu-se de Ceausescu si de "Epoca de aur".
Aveam 10 ani. Dar imi amintesc ziua in care a pornit Revolutia foarte bine. Eram acasa cu mama si cu sora mea, dormeam si dintr-o data am auzit niste busituri isterice in usa. Mama a sarit ca arsa. Era vecina care, pierzandu-si cuvintele de emotie si de teama, probabil, i-a spus mamei "Da drumu la tv, a picat Ceausescu." La care mama, buimaca de somn, o intreaba "Unde a picat?":))))
Bineinteles ca mama a intrat in panica. Era schimbul 3 si trebuia sa plece la serviciu. Pana la urma a plecat ziua, devreme, sa vada daca trebuie sa se mai duca seara... I-am zis ca o conduc si eu pana la coltul blocului si bineinteles, nu a scapat de mine. Cand am trecut de bloc, haos...strazile erau pline cu oameni care purtau steaguri cu stema decupata printre care si un vecin de la mine din bloc, in fruntea multimii. Cand a vazut-o pe mama a inceput sa strige spre ea "Haideti cu noi ca daca nu..."nu mai stiu ce. L-am urat din tot sufletul atunci cand am vazut ca s-a adresat direct mamei. Nu a facut intentionat dar totusi...
Ea saraca s-a inrosit la fata si nici nu s-a alaturat descreieratilor care urlau cat ii tineau plamanii dar nici nu si-a continuat drumul, a ramas tintuita in loc.
Dar sa depasim momentul si sa ne intoarcem putin in timp. Putin ca timp, nu ca perioada. Stiti ce ma enerva cel mai mult pe vremea lu' Ceasca? Fundele care se blegeau mereu, atasate de bentita de plastic tare, care te zgaria dupa urechi, ca trebuia sa ducem macese si maculatura, maculatura ca maculatura dar faza cu maceseleeeee...
Uniforma imi placea.
Ce ma mai enerva era calimara de cerneala. Eram mereu albastra pe maini. Si daca uitam sa imi umplu stiloul de acasa...tragedie!
Nu mi-a placut deloc perioada de scoala I-IV. Pur si simplu nu mi-a placut.
Eram foarte dezamagita de scoala, cu tot ceea ce reprezenta ea de la invatator pana la recreatii si favoritisme. Cum sa fiu "intrebata de sanatate" daca mama nu ducea lapte, tata nu era un pui de inginer, nu duceam cadouri scumpe... dar asta e, nu putem da timpul inapoi. Pe mine m-a marcat acea perioada si nu pozitiv.
Imi aduc aminte, cu mare amaraciune in suflet, cand intr-o zi am fost scoasa la tabla si facuta in toate felurile fara sa mi se dea dreptul la replica, ca m-am dat cu parfum de la mama si ca sunt o mucoasa, sa pun mana sa invat, nu sa ma dau cu parfum si daca imi amintesc bine am fost trimisa si acasa mai devreme, era ultima ora. Bineinteles ca am plecat mancand pamantul, cu lacrimile siroind mai ceva ca atunci cand mi-a murit iepurasul, Utupei. Am ajuns acasa si am inceput sa o cert pe mama. Bine, la cum plangeam nu cred ca a inteles mare lucru pe moment. Da, mama era de vina.
Cand limpezea rufele( in cada :) ), punea o solutie, strabunicul lui Coccolino si de acolo mirosul de parfum.
Si, cum faceam la scoala o paralela intre 2 opere literare, asa se incheie si istorisirea mea despre anii petrecuti in scoala generala, cu o paralela:
In clasele I-IV nu-mi aduc aminte sa fi luat vreun premiu, erau prea multi cei care "trebuiau premiati". In schimb in clasa a 8-a am luat premiul 3 :)))) si, la o lucrare la gramatica, lucru pe care nu o sa-l uit niciodata, am luat singurul 9 din clasa (dirigu' nu dadea niciodata 10). Sa nu credeti ca sunt adepta expresiei "Lauda-ma gura ca de aia iti dau sa mananci" este doar purul adevar, din pacate.
Hai ca nu e momentul cel mai bun sa ma las rascolita de amintiri.
Sa purcedem mai departe, zic!
"Rasfoind" paginile net-ului in cautare de material didactic pentru aceasta postare, am gasit fragmentul de mai jos . Fragment care te face sa te intrebi :Si pentru ce? Doar ca o strada sa poarte numele tau? Ca doar atat "a avut de castigat" bietul om.
"TAB-UL GENERALULUI
Ioan Pantea, locotenent major, seful poligonului de incercare de la Automecanica Moreni, a fost chemat la datorie, desi era in concediu medical, avand piciorul rupt. In dimineata zilei de 25 decembrie a plecat la Bucuresti cu o formatiune de transportoare blindate. Si-a aruncat carja si s-a urcat in TAB. In seara aceleiasi zile, conducatorul TAB-ului s-a speriat la somatiile primite in intersectia de la Favorit din Drumul Taberei, nu a oprit la timp si un militar a tras asupra transportorului in care se afla si gen. Victor Athanasie Stanculescu. Prin trapa deschisa, Ioan Pantea a fost ucis. "
Dar, hai sa incheiem intr-o nota mai optimista si sa speram ca pana la urma ce s-a intamplat de la Revolutie si pana acum a fost doar o perioada de tranzitie si ca de acum in colo va fi din ce in ce mai bine ca doar expresia cu care se se consoleaza romanul de fiecare data "speranta moare ultima" nu a fost inventata de florile marului :)
Tin minte ca mi-e imi parea rau ca, din cauza revolutiei, nu am ajuns si eu pionier (era clasa I in '89). Ce copil tembel!
RăspundețiȘtergereCea ce vreau sa spun despre acele vremuri este decat amintirile despre jocurile de atunci si jocurile de acum.Asta-i cea mai importanta parte. Pentru ca nu doar ne amintim cum si cu ce ne jucam. Vom vorbi si despre cum jocurile noastre ne-au ajutat sa ne formam ca oameni. Iar mare parte din jocurile noastre au disparut, sint pe cale de disparitie ori mai exista doar pe la tara.
RăspundețiȘtergereBaba oarba, De-a v-ati ascunselea, Ratele si vanatorii, Flori Fete sau Baieti, Elasticul, Sotronul, Coarda, Prinselea, Lapte Gros(mooama ce misto era),turca,capra, chiar fotbalul in fata blocului, duelatul cu sabii de lemn, schimburile de soldatei ori papusi,cartoane (ce bataie luam de la mama k furam toate chibriturile din casa)Toate au fost jocuri de “contact”. Copiii cresteau printre copii. Copiii stiau de mici sa faca echipa, sa colaboreze sa se ajute unul pe celalalt sa “lupte” impotriva partii adverse. Prieteniile se leaga altfel pe tenerul de joaca, acolo se nasc “fratiile” celor mici, acolo furi prima sarutare de la fetita din blocul vecin stiti voi cu invartitul sticlei...
Cu prietenii de la bloc ori de pe strada ta ne-am impartit bucata de prajitura ori de paine calda am baut impreuna din aceeasi sticla de suc (quick, limonada)am furat elasticul de la chilotii parintilor sa ne facem prastiute, ne-am bucurat impreuna cand tu ai primit o minge “de 18″, ati fost extaziati cand el a primit o minge “de 35″, ati facut temenele si nu v-a venit sa credeti cand un copil de pe alta strada a primit o minge de piele. Am facut oameni de zapada ne-am luptat cu bulgari de nea, ne-au curs mucii pe acelasi sandvici, am ras si am plans impreuna, ne-am julit genunchii si ne-am spart capetele.
Ne desparteam plini de regrete dar imbujorati cand mama ne chema la masa ori sa va faceti temele, si abia asteptati sa va reintalniti. Atunci cand se lua curentul, seara, ca se facea economie, nu va deranja deloc. Pentru ca ati putut sa mai iesiti doua ore la joaca, sa va mai vedeti un pic prietenii.
Azi? Poate nu stiu unde sa ma uit, spre ce sa privesc, dar nu am mai vazut fetite saltand la “Elastic” nu am mai vazut Sotronul desenat cu creta pe asfalt si copii aruncand cu o piatra in careurile inscriptionate cu cifre nu i-am mai vazut pe prichindei fugarindu-se cu o minge dezumflata facand porti de fotbal din bolovani ori folosind “batatoarele” pentru covoare pentru echilibristica. Unde sint copiii? La televizor? La calculator?
Si noi citeam,citeam de rupeam Legende, povesti, aventuri, capa si spada, muschetari, infruntari, balauri si printese. Noi am construit taramurile de povesti cu mintile noastre fragede. Nu le-am primit pe tava de la realizatorii de filme. Toti copiii care au vazut Harry Potter stiu cum arata castelul in care face el scoala. Iar castelul arata intr-un singur fel asa cum le-a fost aratat. Pentru noi fiecare castel arata altfel. Fiecare isi construia castelul lui. Iar acum imi dau cu presupusul, dar cred ca tocmai din acest motiv generatia noastra e mult mai imaginativa, mai creativa, ne exprimam poate altfel, avem mai multe cuvinte in buzunare. E drept ca multe din cuvintele noastre vor deveni in curand arhaisme, e drept ca nu stim multe din noile cuvinte. Inventate, imprumutate de la tari mai “civilizate”.
Si desenam cu carioci si creioane colorate, jucam cu parintii Nu te supara Frate, Animale din Continente, Titirobil, Maroco, Dacii si Romanii, Piticot, Sus-Jos, TOMAPAN,Twist, Ridicam zmeie facute din pungi, construiam avioane din betze si hartie. Aeromodele. Hehe, timpuri magice cand parintii isi rupeau din putinul lor timp liber si redeveneau copii cu noi pentru noi. Azi e la fel? Nu cred.....
Nu sint blocat in trecut dar cumva mi-e teama de prezent. Desi ii recunosc avantajele pe astea nu le enumar pentru ca le stiti toti. Sper insa ca atunci cand va veni vremea voi avea intelepciunea necesara sa impletesc lucrurile bune de atunci cu cele bune de acum. Dar voi gasi afara in fata blocului, parteneri de joaca pentru copilul meu? Oricum, copila mea face un sport tenis.
Inchei aici incursiunea mea in trecut.
Poate maine am mai mult timp liber la depanat amintiri si despre mileuri, balerine si pescari de portelan, pesti asezati pe televizor, serialele si filmele de atunci si alte cele. Fiti insa siguri ca amintiri voi mai picura pe alocuri si in posturile viitoare.
RăspundețiȘtergereSi despre ziua lui tovarasu va zic decat k intr-un an am luat o bataie cu catologul in cap si a 2 zi visam poezia asta:
"Tovarase Nicolae Ceausescu,
Tovarasa Elena Ceausescu,
Va multumim fierbinte
Din inimile nostre de copii
Ca viata ni-i frumoasa;
Azi,ale patriei vlastare,
Si maine,comunisti cu brate de otel,
Vom duce Romania mai departe,
Spre comunism-
Maretul nostru tel!" (mia luat ceva timp sa o caut pe net k imi aminteamn decat primele 2 versuri )Si apropo zilele astea am gasit pe net serialul ARABELA si ma uit cu fata mea la el
Te pup Laurica si chiar imi place blogul super tare bv bv bv