Nu, sa nu credeti ca neaparat m-a napadit nostalgia, de fapt nici nu stiu ce sentiment am cand vorbesc sau aud vorbindu-se de Ceausescu si de "Epoca de aur".
Aveam 10 ani. Dar imi amintesc ziua in care a pornit Revolutia foarte bine. Eram acasa cu mama si cu sora mea, dormeam si dintr-o data am auzit niste busituri isterice in usa. Mama a sarit ca arsa. Era vecina care, pierzandu-si cuvintele de emotie si de teama, probabil, i-a spus mamei "Da drumu la tv, a picat Ceausescu." La care mama, buimaca de somn, o intreaba "Unde a picat?":))))
Bineinteles ca mama a intrat in panica. Era schimbul 3 si trebuia sa plece la serviciu. Pana la urma a plecat ziua, devreme, sa vada daca trebuie sa se mai duca seara... I-am zis ca o conduc si eu pana la coltul blocului si bineinteles, nu a scapat de mine. Cand am trecut de bloc, haos...strazile erau pline cu oameni care purtau steaguri cu stema decupata printre care si un vecin de la mine din bloc, in fruntea multimii. Cand a vazut-o pe mama a inceput sa strige spre ea "Haideti cu noi ca daca nu..."nu mai stiu ce. L-am urat din tot sufletul atunci cand am vazut ca s-a adresat direct mamei. Nu a facut intentionat dar totusi...
Ea saraca s-a inrosit la fata si nici nu s-a alaturat descreieratilor care urlau cat ii tineau plamanii dar nici nu si-a continuat drumul, a ramas tintuita in loc.
Dar sa depasim momentul si sa ne intoarcem putin in timp. Putin ca timp, nu ca perioada. Stiti ce ma enerva cel mai mult pe vremea lu' Ceasca? Fundele care se blegeau mereu, atasate de bentita de plastic tare, care te zgaria dupa urechi, ca trebuia sa ducem macese si maculatura, maculatura ca maculatura dar faza cu maceseleeeee...
Uniforma imi placea.
Ce ma mai enerva era calimara de cerneala. Eram mereu albastra pe maini. Si daca uitam sa imi umplu stiloul de acasa...tragedie!

Nu mi-a placut deloc perioada de scoala I-IV. Pur si simplu nu mi-a placut.
Eram foarte dezamagita de scoala, cu tot ceea ce reprezenta ea de la invatator pana la recreatii si favoritisme. Cum sa fiu "intrebata de sanatate" daca mama nu ducea lapte, tata nu era un pui de inginer, nu duceam cadouri scumpe... dar asta e, nu putem da timpul inapoi. Pe mine m-a marcat acea perioada si nu pozitiv.
Imi aduc aminte, cu mare amaraciune in suflet, cand intr-o zi am fost scoasa la tabla si facuta in toate felurile fara sa mi se dea dreptul la replica, ca m-am dat cu parfum de la mama si ca sunt o mucoasa, sa pun mana sa invat, nu sa ma dau cu parfum si daca imi amintesc bine am fost trimisa si acasa mai devreme, era ultima ora. Bineinteles ca am plecat mancand pamantul, cu lacrimile siroind mai ceva ca atunci cand mi-a murit iepurasul, Utupei. Am ajuns acasa si am inceput sa o cert pe mama. Bine, la cum plangeam nu cred ca a inteles mare lucru pe moment. Da, mama era de vina.
Cand limpezea rufele( in cada :) ), punea o solutie, strabunicul lui Coccolino si de acolo mirosul de parfum.
Si, cum faceam la scoala o paralela intre 2 opere literare, asa se incheie si istorisirea mea despre anii petrecuti in scoala generala, cu o paralela:
In clasele I-IV nu-mi aduc aminte sa fi luat vreun premiu, erau prea multi cei care "trebuiau premiati". In schimb in clasa a 8-a am luat premiul 3 :)))) si, la o lucrare la gramatica, lucru pe care nu o sa-l uit niciodata, am luat singurul 9 din clasa (dirigu' nu dadea niciodata 10). Sa nu credeti ca sunt adepta expresiei "Lauda-ma gura ca de aia iti dau sa mananci" este doar purul adevar, din pacate.
Hai ca nu e momentul cel mai bun sa ma las rascolita de amintiri.
Sa purcedem mai departe, zic!
"Rasfoind" paginile net-ului in cautare de material didactic pentru aceasta postare, am gasit fragmentul de mai jos . Fragment care te face sa te intrebi :Si pentru ce? Doar ca o strada sa poarte numele tau? Ca doar atat "a avut de castigat" bietul om.
"TAB-UL GENERALULUI
Ioan Pantea, locotenent major, seful poligonului de incercare de la Automecanica Moreni, a fost chemat la datorie, desi era in concediu medical, avand piciorul rupt. In dimineata zilei de 25 decembrie a plecat la Bucuresti cu o formatiune de transportoare blindate. Si-a aruncat carja si s-a urcat in TAB. In seara aceleiasi zile, conducatorul TAB-ului s-a speriat la somatiile primite in intersectia de la Favorit din Drumul Taberei, nu a oprit la timp si un militar a tras asupra transportorului in care se afla si gen. Victor Athanasie Stanculescu. Prin trapa deschisa, Ioan Pantea a fost ucis. "
Dar, hai sa incheiem intr-o nota mai optimista si sa speram ca pana la urma ce s-a intamplat de la Revolutie si pana acum a fost doar o perioada de tranzitie si ca de acum in colo va fi din ce in ce mai bine ca doar expresia cu care se se consoleaza romanul de fiecare data "speranta moare ultima" nu a fost inventata de florile marului :)